Scrisoare deschisa adresata parlamentarilor care urmeaza sa voteze OG 41/2005 sign now

Scrisoare deschisa adresata parlamentarilor, in special membrilor Comisiei Buget Finanţe Bănci din Camera Deputaţilor care au aprobat in unanimitate Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernamentale nr. 41/2005, privind reglementarea unor masuri fiscale, art. 268(1), prin care se legiferează ca orice persoana, sigura sau оmpreuna cu persoanele cu care acţionează in mod concertat, nu poate deţine mai mult de 1\% din acţiunile unei Societăţi de Investiţii Financiare (SIF-uri), iar persoanele care nu se оncadrează in aceasta prevedere au obligaţia de a raporta in termen de 3 zile si de a vinde deţinerile la SIF-uri in termen de 3 luni.

Stimaţi parlamentari,

Dorim să vă propunem ca in momentul in care o sa aprobaţi in plen aceasta lege, in acelaşi timp să mai aprobaţi оncă 2 proiecte legislative.

Proiect de lege 1.
Orice persoană, singură sau оmpreună cu persoanele cu care acţionează оn mod concertat să nu poată deţine mai mult de 1 vila si 1000 mp оn localităţile Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti şi Craiova. Cei care nu se оncadrează, sa fie obligaţi ca in termen de 3 zile sa anunţe Comisia Imobiliara si efectueze operaţia de vвnzare a vilelor si terenurile in termen de maxim 3 luni.

Proiect de lege 2.
In cadrul Parlamentului Romвniei, un grup de persoane care acţionează in mod concertat, făcвnd parte din acelaşi partid politic, să nu poată deţine mai mult de 1\% din mandatele parlamentare, iar partidelor, care nu se оncadrează in aceasta limita, să le fie suspendat dreptul de vot pentru ce depăşeşte 1\% si in termen de 3 luni sa-şi depună demisia.

Poate vă gвndiţi ca această propunerea este o glumă, atunci aflaţi ca este o gluma la fel de buna ca forma OG 41/2005 adoptată in unanimitate de Comisia Buget Finanţe Bănci.

Daca ar fi sa facem o comparaţie intre ce aţi adoptat in comisie si proiectul 1, oricine poate observa ca singura diferenţa este ca una se adresează pieţei de valori mobiliare si cealaltă pieţei imobiliare, in rest toate aspectele sunt identice, echivalente.

Din punct de vedere constituţional, ambele respecta in aceeaşi măsura Constituţia Romвniei, aici referindu-ne la articolele:
- Nr.16 Egalitatea in drepturi
- Nr.44 Dreptul de proprietate este garantat.
Nu оnţelegem de ce trebuie făcută o lege speciala pentru o anumita categorie de companii Private. La ce trebuie sa ne aşteptăm оn continuare din partea parlamentului? La o altă lege pentru companiile private petroliere, o altă lege pentru companiile private de confecţii şi o altă lege pentru companii private din industria de cabluri si sвrme.

Prin aceasta ordonanţa adoptata de Comisie practic se recunoaşte incapacitatea Parlamentului de a crea un cadru legal coerent de protejare al acţionarilor minoritari in societăţile comerciale pe acţiuni. Nu оnţelegem de ce trebuie sa existe o lege speciala pentru protecţia acţionarilor SIF-urilor? De ce acţionarul la SIF-uri sa beneficieze de masuri sporite de protecţie fata de acţionarul sa zicem al unei fabrici de pвine din Vвlcea? Nu ar fi normal ca toţi acţionarii minoritari indiferent de companie sa beneficieze de aceleaşi drepturi si aceiaşi protecţie in fata acţionarului majoritar?

Va оnţelegem si daca aţi avut intenţii populiste, aceea de a cвştiga voturile unui electorat care nu are habar de capitalism, dar noi vă oferim ideea proiectul nr.1 care cu siguranţă la fel de populistă ca OG 41/2005 şi o să vă aducă la fel de multe voturi.

Aplicвnd metoda drobului de sare, daca vine cineva si pune mana pe 50\% din acţiunile SIF si preia controlul, ce ar putea face? Răspuns: Ar putea sa vвndă active la preturi subevaluate. Dar acest fapt nu constituie un fapt penal ce ar trebui pedepsit conform legii? Nu credeţi ca ar fi necesar un cadru legal coerent ca acest lucru sa nu se оntвmple nici la SIF-uri nici in oricare alta companie, sa zicem Rompetrol?

Deşi avem o guvernare liberală si o majoritate parlamentara de dreapta ne exprimam surprinderea ca parlamentarii nu cunosc cele mai elementare noţiuni ale capitalismului. Este folosit cu o nuanţă peiorativă termenul de Preluarea ostilă este оn fond o operaţiune normală, des utilizată оn economiile dezvoltate: оn cazul оn care cel care doreşte să achiziţioneze o companie nu este agreat de conducerea acesteia, el poate lansa o ofertă de cumpărare direct acţionarilor, oferta de preluare devenind astfel "ostilă". Ostilă faţă de managementul companiei, оnsă nu neapărat şi pentru acţionarii companiei. Un exemplu este preluarea companiei PeopleSoft de către Oracle, оncheiată cu succes оn decembrie 2004. Pe parcursul derulării "ostilităţilor", Larry Ellison (CEO al Oracle) a ridicat preţul oferit pe acţiunea PeopleSoft de la 16 $ (оn iunie 2003) la 26 $ (оn decembrie 2004), ceea ce a adus un cвştig substanţial acţionarilor PeopleSoft. Oare acţionarii SIF-urilor s-ar supăra dacă ar primi o ofertă să-şi vвndă acţiunile la un preţ considerabil mai mare decвt cel din piaţă?

Daca revenim la ideea de a avea un cadru legislativ unitar si coerent ne оntrebăm de ce managementul SIF-urilor trebuie să beneficieze de o lege speciala care sa-i apere de preluările ostile? Nu ar fi normal ca legislaţia privind preluările ostile sa fie aceiaşi pentru toata lumea? Nu se face o discriminare intre SIF-uri si alte companii sa zicem Alro?

Folosind acelaşi raţionament am elaborat proiectul 2, care protejează cei 22 milioane de cetăţeni acţionari la compania Parlamentul de eventualitatea unor preluări ostile din partea unor grupurilor parlamentare.

Va rugam in final ca оnainte votului din plenul camerei deputaţilor sa reflectaţi la cele spuse mai sus si sa recitiţi articolele 16 si 44 din Constituţia Romвniei.

Scrisoarea a fost redactată de Iancu Daniel Ciprian si dezbatută in cadrul clubului de investitori la bursa AGF Adunarea Generala a Forumisitor оntrunită conform statutului pe Forumul de discutii disponibil la adresele web: www.agf.ro si www.bluechips.ro.

Sign The Petition

Sign with Facebook
OR

If you already have an account please sign in, otherwise register an account for free then sign the petition filling the fields below.
Email and the password will be your account data, you will be able to sign other petitions after logging in.

Privacy in the search engines? You can use a nickname:

Attention, the email address you supply must be valid in order to validate the signature, otherwise it will be deleted.

I confirm registration and I agree to Usage and Limitations of Services

I confirm that I have read the Privacy Policy

I agree to the Personal Data Processing

Shoutbox

Who signed this petition saw these petitions too:

Sign The Petition

Sign with Facebook
OR

If you already have an account please sign in

Comment

I confirm registration and I agree to Usage and Limitations of Services

I confirm that I have read the Privacy Policy

I agree to the Personal Data Processing

Goal
0 / 50

Latest Signatures

No one has signed this petition yet

Information

Sue CaseBy:
Entertainment and MediaIn:
Petition target:
Investitorii la bursa

Tags

No tags

Share

Invite friends from your address book

Embed Codes

direct link

link for html

link for forum without title

link for forum with title

Widgets