Rezidentiat 2005 sign now

Stimate domnule ministru,



Subsemnaţii, studenţi, absolvenţi şi medici , vă semnalăm următoarele probleme legate de concursul de rezidenţiat şi de tematica anunţată pentru rezidenţiatul din acest an, оn Viaţa medicală din 11 martie 2005.

1. Din tematica de concurs, la grupele specialităţi medicale, specialităţi chirurgicale, medicină de familie şi medicină de laborator s-au anulat subiectele: Sindromul de malabsorbţie şi Cardiopatiile congenitale. Sindromul de malabsorbţie nu există оnsă оn tematica nici uneia dintre specialităţile menţionate, оn forma publicată pentru rezidenţiatul 2004. Considerăm că s-a creat o confuzie cu subiectul Malnutriţia şi vă rugăm să dispuneţi clarificarea.

2. La specialităţile medicale şi chirurgicale, s-au introdus 6 subiecte noi. Pentru subiectele 3 6: Genomul uman, Celulele suşe şi hematopoeza, Hormon-receptor, relaţia structură-funcţie şi Hemostaza normală se precizează două bibliografii:
- Harrisons Principles of Internal Medicine Ed. XV, оn limba engleză
- Harrisons Principles of Internal Medicine Ed. XIV traducerea оn limba romвnă.
Deşi sunt două ediţii succesive ale aceluiaşi titlu, informaţia pe care o conţin diferă. Singurul subiect pentru care numărul de pagini coincide оn cele două bibliografii este Hemostaza normală, оn rest putвndu-se constata discrepanţe. Cea mai semnificativă la Genomul uman mai mult de 10 pagini diferenţă. Nu poate fi vorba de altă tehnoredactare, sau de lungimea diferită a cuvintelor оn cele două limbi. Informaţia diferă. Оn plus, paginaţia menţionată pentru acelaşi subiect Genomul uman оn traducerea romвnească (pag. 400 - 437) nu este tocmai firească, pagina 437 aflвndu-se оn cuprinsul unui capitol şi nu la sfвrşit.

Nu este normală şi corectă faţă de toţi candidaţii existenţa acestor două bibliografii diferite, dintre care una оn altă limbă decвt limba romвnă. Solicităm, оn consecinţă, ca varianta оn limba engleză să fie exclusă din reperele bibliografice.

3. Pentru subiectele din tematica 2004, care rămвn valabile şi оn acest an, nu se menţionează paginaţia. Sunt necesare precizări оn acest sens.

4. Al treilea subiect introdus la specialităţile medicale şi chirurgicale este Genomul uman. Оn condiţiile оn care grilele publicate pe internet sunt de tip verificare punctuală de informaţie, se anticipează obligativitatea memorării mecanice a unor şiruri de date fără importanţă practică. Paginile 414, 415 - din traducerea romвnească a tratatului - reflectă această situaţie. Solicităm de aceea eliminarea subiectului.

5. Оn Viaţa Medicală din 11 martie 2005 se meţionează: testele de concurs vor fi similare, dar nu identice cu cele afişate pe internet . Grilele publicate pe internet au menirea să testeze exclusiv capacitatea de memorare a concurenţilor, fiind de tip verificare punctuală a informaţiei. Multe din aceste informaţii (incidenţe ale unor boli оn SUA, prevalenţe оn diverse grupuri etnice, etc.) nu au aplicabilitate practică. Оn consecinţă, considerăm utilă schimbarea tipului de grilă.
Оn conformitate cu tendinţele din оnvăţămвntul medical superior european si nord-american, examenul de rezidenţiat trebuie să evalueze capacitatea de оnţelegere si aplicare a unor concepte si principii cu semnificaţie pentru practica medicală, să promoveze gвndirea medicală logică şi nicidecum simpla memorare.

6. Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală оn sectorul sanitar, adoptată de Parlamentul Romвniei, оn 4 noiembrie 2004, prevede оn art.6, alin.(3):
Оncepвnd cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, candidaţii care la concursul de rezidenţiat obţin punctaj de promovare, dar nu se clasifică оn limita numărului de locuri publicate la grupa de specialităţi la care au participat, sunt confirmaţi, la cerere, ca rezidenţi medicină de familie. Ministerul Sănătăţii va asigura numărul de locuri necesare confirmării ca rezidenţi medicină de familie.

Оn Viaţa Medicală din 11 martie 2005, precum şi pe site-ul Centrului Naţional de Perfecţionare оn Domeniul Sanitar, la pagina destinată concursului naţional de rezidenţiat, apare оnsă următoarea informaţie:

La grupele specialitatilor medicale, chirurgicale, medicina de familie si medicina de laborator, tematicile de concurs se completeaza cu urmatoarele subiecte si referiri bibliografice: []

Referintele bibliografice pentru subiectele de concurs care raman nemodificate, nu precizeaza paginile din cartile anuntate.

Deducem, prin prisma acestor informaţii, că specialitatea medicină de familie se va obţine şi оn acest an, ca şi pвnă acum, prin examen susţinut pe baza unei tematici separate.
Оn contextul aplicării legii, vă solicităm clarificarea statutului specialităţii medicină de familie şi a felului оn care se va obţine statutul de rezident оn această specialitate, atвt de către absolvenţii promoţiei 2004, cвt şi ai promoţiilor anterioare.

7. Legea nr. 173/2004 permite echivalarea concursului de rezidenţiat -concurs naţional - printr-un concurs local organizat sub auspiciile autonomiei universitare. Cerem evaluarea efectelor acestei legii şi publicarea, pe site-ul oficial al rezidenţiatului 2005, a numărului de preparatori care au fost pвnă оn prezent echivalaţi оn rezidenţiat, оn baza acestei legi. Considerăm că ar fi mai just ca la examenul de preparator să participe numai medicii rezidenţi.

Este salutară dorinţa de a anunţa cвt mai timpuriu tematica, metodologia şi numărul de locuri pentru concursul de rezidenţiat 2005. Totuşi, modificările aduse tematicii s-au efectuat оn grabă, fără atenţie. Am dori ca această problemă să fie tratată cu mai multă seriozitate de către persoanele acreditate.

Domnului ministru al Sănătăţii,
Prof. dr. Mircea Cinteză

Sign The Petition

Sign with Facebook
OR

If you already have an account please sign in, otherwise register an account for free then sign the petition filling the fields below.
Email and the password will be your account data, you will be able to sign other petitions after logging in.

Privacy in the search engines? You can use a nickname:

Attention, the email address you supply must be valid in order to validate the signature, otherwise it will be deleted.

I confirm registration and I agree to Usage and Limitations of Services

I confirm that I have read the Privacy Policy

I agree to the Personal Data Processing

Shoutbox

Who signed this petition saw these petitions too:

Sign The Petition

Sign with Facebook
OR

If you already have an account please sign in

Comment

I confirm registration and I agree to Usage and Limitations of Services

I confirm that I have read the Privacy Policy

I agree to the Personal Data Processing

Goal reached !
1000 / 1000

Latest Signatures

  • 15 February 20161000. Fotino Roth
    I support this petition
  • 14 February 2016999. Teodorescu C
    medic stagiar Centru universitar Spitalul Municipal
  • 14 February 2016998. Gigi B
    Is ciumeg , mincatz'ash Centru universitar Pipera
  • 14 February 2016997. Mindrescu B
    I support this petition
  • 11 February 2016996. Bulai M
    I support this petition
  • 07 February 2016995. Andreea Elenav
    I support this petition
  • 05 February 2016994. Bogdan G
    I support this petition
  • 29 January 2016993. Mitoiu F
    I support this petition
  • 26 January 2016992. Panciulescu C
    I support this petition
  • 23 January 2016991. Prundus P
    I support this petition
  • 16 January 2016990. Elena T
    I support this petition
  • 10 January 2016989. Elena L
    I support this petition
  • 07 January 2016988. Ioana C
    studenta, fac. Medicina Generala, an VI, seria I Centru universitar Bucuresti
  • 05 January 2016987. Kovari A
    I support this petition
  • 05 January 2016986. Farcas F
    I support this petition
  • 03 January 2016985. Daniela A
    I support this petition
  • 02 January 2016984. Radu Horiai
    astia sunt nebuni cand au de gand sa anunte totul oficial,metodologie, nr de locuri? Centru universitar cluj napoca
  • 01 January 2016983. Bulancea M
    studenta an VI MG Centru universitar UMF "Carol Davila"-Bucuresti
  • 31 December 2015982. Glitia Figueroa
    В Centru universitar В
  • 25 December 2015981. Josephina N
    I support this petition
  • 22 December 2015980. Szekely A
    I support this petition
  • 15 December 2015979. Bistrian E
    I support this petition
  • 13 December 2015978. Matis C
    I support this petition
  • 12 December 2015977. Onea C
    stagiar Centru universitar Bucuresti
  • 08 December 2015976. Pintilie Elisabetao
    В Centru universitar UMF Bucuresti
  • 08 December 2015975. Adina C
    В Centru universitar timisoara
  • 25 November 2015974. Constantin L
    I support this petition

browse all the signatures

Information

Natalie StuartBy:
ReligionIn:
Petition target:
Ministerul Sanatatii, Guvernul Romaniei

Tags

No tags

Share

Invite friends from your address book

Embed Codes

direct link

link for html

link for forum without title

link for forum with title

Widgets