ELIBERATII PE ROMANI sign now

Domnule ministru Razvan Ungureanu,

















Probabil ca ati citit presa si sunt sigur ca ati fost pus in tema de situatia celor 5 romani care se afla retinuti in Bulgaria. Daca nu, voi fi concis. Joi 3 noiembrie, in timpul deplasarii dinspre Romania spre Bulgaria a unui grup de suporteri dinamovisti pentru a sustine echipa Dinamo in cadrul unui meci de Cupa UEFA, acestia au fost atacati si batuti cu bestialitate pe teritoriul bulgar de localnici. Autoritatile bulgare au retinut 5 romani, care sunt acuzati fie de ultraj, fie de acte de vandalism, fie de acte de violenta. Desi s-a cerut ajutorul consului roman din Bulgaria, acesta nu a reactionat, multumindu-se probabil sa priveasca impasibil la zbaterile romanilor sechestrati si a familiilor lor.








Desi nu s-a facut multa valva in acest caz, exista totusi un precedent. Cel al reporterului PRO TV care practic a fost luat ostatec de autoritatile bulgare.Va adresam aceste randuri din urmatoarele considerente. In primul rand, indiferent daca sunt sau nu vinovati cei 5 romani, MAE are macar datoria morala de a se implica si a face lumina in acest caz deoarece este vorba de niste compatrioti. Asa cum ucigasul lui Teo Peter a fost judecat in SUA, romanii - daca se dovedeste ca ar fi vinovati - de ce sa fie retinuti abuziv in Bulgaria? Chiar oricine poate sapa canale prin Delta si sa isi bata joc de noi fara ca autoritatile romane sa nu deschida nici macar gura?








In al doilea rand, este rusinos ca o tara care pana mai deunazi a detinut presedentia Consiliului Suprem de Aparare a Europei nu este in stare sa solicite macar o pozitie oficiala din partea statului Bulgar cu privire la cei 5 romani.








In al treilea rand, este de-a dreptul scandalos ca opinia publica nu a fost instiintata daca autoritatile romane au deschis in paralel - asa cum ar fi normal - o ancheta pentru a stabili vinovatia celor 5 romani!








In speranta ca aceste randuri vor ajunge sa fie citite de dumneavoastra, speram ca ne veti informa oficial cu privire la situatia celor 5 romani si ca pentru prima data in istorie Romania va lua atitudine.

Sign The Petition

Sign with Facebook
OR

If you already have an account please sign in, otherwise register an account for free then sign the petition filling the fields below.
Email and the password will be your account data, you will be able to sign other petitions after logging in.

Privacy in the search engines? You can use a nickname:

Attention, the email address you supply must be valid in order to validate the signature, otherwise it will be deleted.

I confirm registration and I agree to Usage and Limitations of Services

I confirm that I have read the Privacy Policy

I agree to the Personal Data Processing

Shoutbox

Who signed this petition saw these petitions too:

Sign The Petition

Sign with Facebook
OR

If you already have an account please sign in

Comment

I confirm registration and I agree to Usage and Limitations of Services

I confirm that I have read the Privacy Policy

I agree to the Personal Data Processing

Goal
0 / 50

Latest Signatures

No one has signed this petition yet

Information

Andrea FigueroaBy:
LGTBIn:
Petition target:
MAE

Tags

No tags

Share

Invite friends from your address book

Embed Codes

direct link

link for html

link for forum without title

link for forum with title

Widgets