Vrem Unire - Basarabia e Romania semna acum

Doua popoare care vorbesc aceeasi limba si au aceeasi istorie sunt o singura natiune. Declanșarea revoluției ruse din februarie 1917 a însemnat și începutul destrămării Imperiului, naționalitățile ne-ruse revendicând autonomia. Lovitura de stat din octombrie 1917 când partidul bolșevic a preluat totalitatea putereii în Rusia, mulțumită înțelegerii dintre comuniști șigermani, a dus la armistițiul apoi pacea de la Brest-Litovsk, prin care Lenin le ceda germanilor țările baltice, Bielorusia și Ucraina. În acest context, liderii din Sfatul Țării nu mai puteau conta, pentru a garanta pacea civilă și recoltele în Basarabia, decât pe armata română, care, rămasă singură pe frontul de est după retragerea Rușilor, fusese și ea nevoită în cele din urmă să accepte armistițiul cu germanii la 9 decembrie 1917. Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze și să omoare populația civilă băștinașă, fruntașii basarabeni fiind asasinați de către organizațiile comuniste. În aceste condiții la 22 decembrie 1917, Sfatul Țării a cerut guvernului român aflat la Iași să trimită armata să restabilească ordinea. Trupele aliate, conduse de generalii Broșteanu (român) și Berthelot (francez) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori la 9-16 ianuarie 1918 pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării proclamă independența țării, denumită Republica Democratică Moldovenească pentru a pune capăt denumirii rusești legată de gubernia Basarabiei, și a sublinia identitatea cu Moldova românească. Dar în lunile ce urmează, pe lângă atacurile bolșevice venite din teritoriul de peste Nistru controlat de germani, apar și pretenții teritoriale din partea Ucrainei, și ea proclamată independentă. Sfatul Țării începe atunci să manifeste intenții de unire cu România, care sunt exprimate și prin "moțiuni de unire votate de diferite județe (Soroca, Bălți)". Până la urmă, unirea cu România a fost hotărâtă de Sfatul Țării la 27 martie 1918 prin 86 de voturi, contra 36 (pentru menținerea independenței) și 3 abțineri. După intrarea României în cel de-al doilea război mondial, sub comanda lui Ion Antonescu, care a dat celebrul ordin: Ostași, vă ordon, treceți Prutul!, Basarabia s-a întors în componența statului român timp de încă trei ani. După 1944, organizarea teritorială a rămas cea făcută de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți[19]. Sovietizarea din nou a Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herței s-a manifestat timp de 50 de ani și printr-o o campanie de distrugere a culturii și memoriei băștinașilor prin deportări masive, interzicerea alfabetului latin, desființarea bisericilor, demolarea monumentelor istorice, rusificarea denumirilor de localități, teroare și asasinate[10]. Dacă în 1940 au fost deportați zeci de mii de români basarabeni, deportările și exterminările în masă după 1944 s-au ridicat la peste 120.000 de localnici, în mare parte români moldoveni.

Semneaza Petitia

Semneaza pe Facebook sign_with_twitter
O

Daca ai deja un continua conectarea, altfel inregistreaza-te si semneaza completand campurile de mai jos:
Emailul si parola vor fi datele contului tau, vei putea astfel sa semnezi si alte petitii odata ce vei fi conectat

Confidenţialităţii în motoarele de căutare? Aveţi posibilitatea să utilizaţi o poreclă:

Atentiune emailul trebuie sa fie valid pentru a putea confirma semnatura ta, altfel va fi anulata

Comentarii

Cine a semnat aceasta petitie a vizualizat si pe acestea:

Semneaza Petitia

Semneaza pe Facebook sign_with_twitter
O

Daca ai deja un continua conectarea

Semnaturi obiectiv
1 / 1000000

Ultimele Semnaturi

  • 23 ianuarie 20141. Marius Ioan
    Subscriu aceasta petitie

Informatii

Marius IoanDe:
Internaţională în domeniul politiciiIn:
Destinatar petitie:
Guvernul Romaniei si Guvernul Moldovei

Sustinatori oficiali ai petitiei:
Toti romanii si moldovenii care vor unirea Romaniei cu Moldova

Cuvinte Cheie

basarabia, este, romania, unire, vrem

Distribuie

Invita prieteni din agenda ta

Coduri Incorporare

URL direct

URL pentru html

URL pentru forum fara titlu

URL pentru forum cu titlu

Widgets

Manual cu dragoste de Nextone Media

Smooto - Activism - When and How

Notizie.it - Mamme Magazine - Come Quando - Viaggiamo

Driven by Nextone Media